Urzica

Primăvara, când încep urzicile a creşte, fiecare român, cu deosebire însă sărăcimea, căreia i s-au sfârşit mai toate bucatele de sec, şi nu ştie ce să mai înceapă şi să facă ca să poată ieşi teafără din Postul mare, care e cel mai lung şi mai greu post, se simte foarte fericită când află şi poate mânca urzici.

 „Urzica se dă în gura foamei", zice un proverb poporal, adică sărăcimea îşi stampară cu ea foamea, duşmanul ei cel mai mare, mai cumplit şi mai neîmpăcat.

Din Joia Mare însă începând înainte biata sărăcime nici de această plantă nu mai are parte, căci în această zi e nunta sau măritarea urzicelor, adică din această zi urzicile încep a înflori şi a nu fi apoi mai mult bune de mâncat, în Muntenia, urzica, care este foarte căutată de săteni, căci, ca plantă tânără şi în câtva gustoasă, în timpul rigoarei Postului mare, fiind un adevărat deliciu, se mănâncă ca ciorbă cu câteva fire de orez şi ca urzici sleite cu hrean ras pe râzătoare.

(S.Fl. Marian — „Sărbătorile la români"}