luni, 8 aprilie 2013

Ciorba de Urzici


"CIORBĂ DE URZICI
Primăvara românească e semnalizată nu atât de ghiocei şi ploaie de aur, cât de ţigăncile care năpădesc pieţele cu ştevie, lobodă şi urzici (aduc ele şi untişor, şi podbal, şi măcriş, şi frunzuliţe de păpădie, dar lumea a cam uitat ce şi cum se mănâncă din pădure). Nu e casă românească — chiar şi din cele mai simandicoase — în care să nu fiarbă o verzitură din asta „vagaboandă" şi de neam prost, înălţată pentru o lună la rang de trufanda: are fier cât o mină de Dognecea.
  0,5 kg urzici                             • 1 ceapă
  l căpăţână mică usturoi          * 1 linguri orez
  200 ml iaurt (fără, dacă e post!)          * 1 ou (tot fără, dacă etc.!)
  11 borş                                     • 1 linguriţă de hrean ras
  leuştean, piper, sare
  Se spală bine urzicile, se îndepărtează tulpinele mai groase, se opăresc, se toacă
• Se taie ceapa .mărunt
  Se pune totul la fiert în 2 1 apă clocotită
  Se toacă usturoiul
  După 30 minute se adaugă orezul
* Se bate iaurtul cu ou, zeama din ciorbă şi usturoi pisat
• După ce orezul a fiert un sfert de oră, se pune borşul cu hrean
  Se toacă leuşteanul
  Dacă a fiert şi borşul 5 minute, se drege ciorba cu iaurtul bătut, câteva clocote, se ia de pe foc
  Se presară leuştean
Intremătoare în fier şi vitamine după iarna carnivoră şi murăturivoră, sărăcimea vegetală a lui martie a fost în multe rânduri, până dincolo de Arminden, salvatoare de neam, în reţete, vai, mult mai simple şi mai puţin gustoase decât capriciul chiaburesc de mai sus."
R.A.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu