Ingrediente:
- 3-4 felii de rasol de vita asa cam de doua degete una
- 1/2 kg de morcovi
- 1/2/ kg patrunjel, radacina si frunze
- 1/4 telina mijlocie
- o ceapa mijlocie
- sare si piper dupa sanatate si sfatul doctorului
- 1/4 kg taitei de casa
Mod de preparare
Carnea impreuna cu legumele curatate si taiate in sferturi pe lungime, exceptand ceapa care se curata si se lasa intreaga, se pun la fiert intr-o oala mare cu apa in care adaugam putina sare si cateva boabe de piper. In timpul fierberi se colecteaza spuma cu o spumiera.
Se fierbe la foc mediu pana carnea incepe sa se ia de pe oase, apoi se scot toate pe o farfurie si se lasa sa se raceasca putin, dupa care se face imparteala si dezosarea. Ceapa fiarta se arunca.
Dupa aceasta impartim asa, legume pentru supa, carne si legume pentru salata de boeuf, si carne pentru sosul de rosii, in cantitatile care presupunem ca se vor consuma.
Supa, se strecoara printr-o sita deasa, se gusta si se potriveste de sare daca mai este necesar.
Separat se fierb taitei, de preferinta de casa si apoi se strecoara si se pun intr-o farfurie adanca, taitei care apoi se pot pastra in frigider, acoperiti cu folie pana a doua zi, daca nu se vor consuma toti odata. Taiteii nu se pun in supa, caci se vor inmuia prea tare iar supa va devenii tulbure din cauza amidonului
Supa se serveste fierbinte, clocotita chiar, se adauga taitei si legume in farfurie dupa preferinta fiecaruia iar apoi se presara patrunjel verde tocat si putin piper macinat proaspat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu