luni, 31 decembrie 2012

La Multi Ani !

duminică, 16 decembrie 2012

Ficat de Curcan la Tigaie

In aceasta perioada a anului, magazinele de specialitate din America abunda de ficat de curcan, urmare a "thanks-giving day" cand americanii consuma curcanii fara maruntaie, acestea fiind "nesanatoase" conform educatiei  lor alimentare. (acesta este motivul pentru care obezitea are o rata asa de "scazuta " in america - mananca sanatos)

Ei si atunci, europenii pripasiti prin america, amintindu-si ca plateau in tara lor de bastina o caciula de bani pentru o bucatica de ficat, cumpara acest produs proaspat si la un pret derizoriu, si il pregatesc in diferite feluri.
Asa ca si tocanita de ficat cu ceapa, publicata pe acest blog, ficateii "trasi" la tava sunt o delicatesa mult gustata de gurmanzi.

De ce aveti nevoie, pentru 2-3 portii?


  • 500 gr ficat de curcan
  • 100 ml ulei masline
  • sare si piper dupa gust
  • 100 ml de vin rosu sec
  • eventual o lingura de smantana si rozmarin sau oregano

Ficatul se spala si se pune intr-o farfurie adanca apoi se toarna peste el vinul si se lasa asa cam 1 ora sa se fragezeasca. Asta deoarece spre deosebire de ficatul de pui, cel de curcan are textura ficatului de "vanat" fiind putin mai consistent. Dupa o ora se scoate ficatul pe o farfurie, se condimenteaza cu piper si se lasa sa se zvante.

Intr-o tigaie, se pune la incins uleiul de masline la foc potrivit, iar apoi se pun bucatile de ficat pe care le rumenim frumos pe ambele parti cate 10-15 min. sub capac. Intre timp se pregatesc cartofii pai si se scoate muratura intr-un castron.

Se scoate apoi ficatul pe o farfurie ca sa se scurga de ulei si se serveste cu garnitura de cartofi pai si cu varza murata sau castraveti.

Pentru cunoscatori doar, );  in tigaie dupa ce scoatem ficatul se "arunca" o lingura de smantana, una de vin, putina sare si piper, se presara putin oregano sau rozmarin si se da doua trei clocote amestecand continuu. Va rezulta un sos deosebit de aromat ce se va asorta foarte bine cu ficatul.

luni, 3 decembrie 2012

Pizza

Nu as fi publicat aceasta reteta daca nu as fi fost asa flamand, dar ce sa-i faci accidente se mai intampla. Si cum nu sunt adeptul fastfood-urilor nu am avut altceva de facut decat sa improvizez.
Am venit acasa obositi dupa un weekend la ski si ce sa mananci altceva repede si cald  decat o pizza. 
Am cumparat  o  lipie de pizza extra large, caci ne era foarte foame si am inceput sa improvizam:

Cine nu are sos de rosii in casa? si am pus peste lipie, da' nu mult, ci asa sa se cunoasca culoarea, apoi am gasit  doua feluri de branza razuita in frigider, o mozarella si un chedar,  putin piscator ce-i drept, care le-am imprastiat peste sosul de rosii, am mai gasit apoi si doua conserve de ciuperci in camara, care nu am mai stat sa ne gandim si le-am si pus peste branza, iar mai la urma intr-o caserola in frigider, am gasit si o bucata de kaizer afumat care am taiat-o bucatele si am aruncat-o deasupra.

Intre timp, am "topit" o bere, am incalzit  cuptorul la 375F si am asezat pizza direct pe gratar, pentru 25 min., rotind-o din cand in cand.
Ce a iesit vedeti si dvs., o pizza cum de mult nu am mancat, cu o crusta crocanta, o diversitate de gusturi, iar cand muscam din ea umplutura nu se desprindea de pe coca, fiind coapta numai bine si fara exces de sos.

La urma urmei, ce altceva este o pizza, o improvzatie cu ce-i pe langa casa. Buon Appetito! 



joi, 22 noiembrie 2012

Mancarea Romanului


Doi carnati, o bucata de branza de burduf, pita, mustar, hrean si ardei piscator.
Pofta buna.






Ciorba Ardeleneasca

Este o ciorba traditionala, satioasa si sanatoasa, incropita cu "ce-i pe langa casa omului", de catre gospodina grabita a aseza masa pentru cosasul zdrobit de munca. Are tot ce ii trebuie unei mancari cu valoare nutritiva mare -  oua, carne, lactate si legume.


Ingrediente

  • 500 gr costita de porc afumata
  • o ceapa mijlocie
  • 2 morcovi mari
  • o radacina de patrunjel
  • 1/4 telina
  • 1/4  varza mica
  • 3-4 frunze de gulie 
  • 3 catei  de usturoi
  • 3 oua
  • 100 gr smantana
  • sare si piper dupa gust si sanatate
  •  50 ml de ulei
  • o mana de marar

Mod de preparare

Costita o punem la fiert intr-o oala cu aprox 2 litri de apa. Legumele le taiem cubulete, iar varza si frunzele de gulie le taiem fasii subtiri si le punem impreuna cu uleiul in alta oala la calit. Cand sunt calite bine, se adauga zeama de pe costita si se lasa la fiert. 
Dupa ce este fiarta, costita  se dezoseaza, se taie cubulete si se pune si aceasta impreuna cu legumele, apoi potrivim de sare si piper adaugam si usturoiul maruntit si lasam sa fiarba incet, la foc mic.
Ouale se sparg, urmand ca doua oua impreuna cu albusul de la al treilea sa le batem bine impreuna si sa formam "zdrentele" in ciorba, iar galbenusul ramas sa il amestecam cu smantana pentru dresul ciorbei.
Pentru formarea zdrentelor ouale batute se toarna incet, incet (un firicel subtire)  in ciorba, in timp ce aceasta clocoteste, si se amesteca usor, iar la sfarsit se adauga mararul.
Lasam sa mai dea un clocot-doua  iar dupa ce se stampara o dregem cu ou si smantana.

Se serveste fierbinte cu paine propaspata, mamaliga  daca vreti, smantana si ardei piscatori


Clatite Americane, Pancakes


In curand

luni, 19 noiembrie 2012

Maruntaie de Somon la Ceaun

Suntem in plin sezon de pescuit la Somon.
Din pacate un an nu prea bun, datorita secetei care a facut ca raurile tributare Lacului Michigan sa fie cu un nivel al apei foarte scazut, astfel incat pestii nu prea pot urca pe rau.
Am reusit totusi sa capturez cateva exemplare destul de frumoase, incat sa reusesc sa pregatesc aceasta tocanita.
Daca va place mancarea de ficat cu ceapa, nu este nici un motiv ca sa nu deveniti adeptul acestei mancari de maruntaie de somon.
Dupa cum bine stiti somonul este un peste rapitor. in perioada de "bataie" nu mananca aproape deloc,  asa ca gatiti maruntaiele in timpul unei "curatiri a organismului".


Ingrediente 
  • maruntaiele de la  5 somoni sau cati aveti, ficat inima si lapti;
  • o ceapa mare taiata "pestisori"
  • 50 ml ulei de masline
  • 4-5 rosii uscate
  • un pumn de masline negre fara samburi
  • o lingurita rasa de paprika dulce
  • 100 ml vin alb sau roze
  • sare si piper dupa gust si o crenguta de rozmarin
Mod de preparare

             Maruntaiele se spala si se lasa pe o farfurie. Ceapa se pune la calit in ulei de masline si cand devine transparenta se adauga paprika si se mai amesteca de 3-4 ori ca sa se prajeasca si aceasta putin.
             Se pun apoi maruntaiele in ceaun se completeaza cu 200 ml de apa dupa care punem si rosiile taiate cat mai marunt si maslinele intregi si se pune capacul lasand la fiert totul cam 30 min.
La sfarsit adaugam  crenguta de rozmarin, piperul, si paharul cu vin, inabusim totul inca 10 min si mancarica este gata. 

Tocanita se serveste calda cu paine proaspata sau mamaliguta.


Dovleac copt

Dovleacul copt, nu in aceasi masura de rafinat ca si castanele coapte,  dar deosebit de apreciat pe timpul bunicilor, ma incanta de fiecare data cand il prepar si mananc
Tot ce aveti nevoie este un dovleac frumos cu coaja alba, o tava si un cutit bun. Dovleacul se spala, se taie in doua iar cu o lingura se scobesc samburii, care daca doriti se pot separa , spala, usca si praji cu sare. Dovleacul se taie apoi in felii in forma de potcoave iar apoi fiecare felie in doua, asta pentru a se coace mai usor. 
Se aseaza apoi in tava si se pune in cuptorul incalzit cam la  200 C pentru 1 ora sau mai mult, verificand din cand in cand daca este gata prin presarea usoara cu mana inmanusata. Cand este moale si rumenit inseamana ca este gata.
Daca se rumeneste inainte de a se inmuia se reduce putin focul.
Se serveste cald sau rece.

duminică, 18 noiembrie 2012

Piure de Castane

Una din bucuriile oferite de doamna Toamna sunt castanele, fie fierte, fie prajite pe jaratec de tigani la coltul strazilor, sau preparate cu dibacie intr-un desert deosebit de gustos, pireul de castane.
In copilarie, imi aduc aminte cu placere, in fiecare toama primeam un pachetel de la bunicul meu din Baia Mare, pachet care pe langa un borcanel de miere de Salcam (caci bunicul era apicultor) cu siguranta continea si castane.






 Ingrediente:
  • 1 kg - doua de castane mari si lucioase ( dovada de prospetime)
  • zahar dupa gust
  • esenta de rom
  • frisca proaspata

Mod  de preparare:

Castanele se pun la fiert intr-o oala cu apa, atat cat sa fie acoperite cam de doua degete. Se lasa sa fiarba la foc potrivit pentru aproximativ doua ore dupa care se scurg de apa si se lasa sa se stampere.
Se taie apoi in doua pe lungime si se scobeste miezul cu o lingurita, intr-un castron cu fundul plat, se adauga zahar si esenta de rom apoi se piseaza pana devin un pireu consistent.

Pireul de castane se pune  apoi la rece si se serveste ca desert ornat cu frisca din belsug. 

duminică, 4 noiembrie 2012

Salata de Boeuf

Legumele si carnea  puse deoparte dupa preparea supei de carne de vita, vor fi ingredientul bine cunoscutei Salate de Boeuf, un aperitiv foarte apreciat in mai toate ocaziile sau mesele de Duminica in familie.

Ingredientele sunt cele cunoscute si puse deoparte mai inainte dar in plus vom avea nevoie de o maioneza preparata din 2-3 galbenusuri de ou, o lingurita de mustar, sare si piper dupa gust, si 2-3 castraveciori murati.
Legumele si carnea se taie in cubulete marunte si se pun impreuna intr-un castron pe masura. 
Separat se prepara maioneza din cele trei galbenusuri in care se adauga mustarul, as zice nu chiar o lingurita ci dupa gustul fiecaruia.
Maioneaza se toarna peste legume si carne  si se omogenizeaza  cu acestea, apoi se poate orna cu frunze de patrunjel cret, sau pentru o prezentare protocolara se poate acoperii cu un strat subtire de maioneza care se intinde cu grija iar apoi se striaza cu furculita.



Se serveste rece, ca aperitiv.

Rasol de Vita cu Sos de Rosii



In curand

Supa de Carne de Vita

Supa de carne de vita, o incantare pentru gusturile noastre, ale romanilor. Am pus cele trei retete, de supa , salata de boeuf  si rasol cu sos de rosii impreuna,  caci de regula o gospodina desavarsita, va prepara toate cele trei feluri de mancare din carne de vita pentru aceasi masa.

Ingrediente:

  • 3-4 felii de rasol de vita asa cam de doua degete una
  • 1/2 kg de morcovi
  • 1/2/ kg patrunjel, radacina si frunze
  • 1/4 telina mijlocie
  • o ceapa mijlocie
  • sare si piper dupa sanatate si sfatul doctorului
  • 1/4 kg taitei de casa
Mod de preparare

         Carnea impreuna cu legumele curatate si taiate in sferturi pe lungime, exceptand ceapa care se curata si se lasa intreaga,  se pun la fiert intr-o oala mare cu apa in care adaugam putina sare si cateva boabe de piper. In timpul fierberi se colecteaza spuma cu o spumiera.
         Se fierbe la foc mediu pana carnea incepe sa se ia de pe oase, apoi se scot toate pe o farfurie si se lasa sa se raceasca putin, dupa care se face imparteala si dezosarea. Ceapa fiarta se arunca.
         Dupa aceasta impartim asa, legume pentru supa, carne si legume pentru salata de boeuf, si carne pentru sosul de rosii, in cantitatile care presupunem ca se vor consuma.
         Supa, se strecoara printr-o sita deasa, se gusta si se potriveste de sare daca mai este necesar.
Separat se fierb taitei, de preferinta de casa si apoi se strecoara si se pun intr-o farfurie adanca, taitei care apoi se pot pastra in frigider, acoperiti cu folie pana a doua zi, daca nu se vor consuma toti odata. Taiteii nu se pun in supa, caci se vor inmuia prea tare iar supa va devenii tulbure din cauza amidonului

Supa se serveste fierbinte, clocotita chiar, se adauga taitei si legume in farfurie dupa preferinta fiecaruia iar apoi se presara patrunjel verde tocat si putin piper macinat proaspat.


duminică, 14 octombrie 2012

Taitei cu Varza

Alaturi de Placinta cu Varza, Taiteii cu Varza sunt doua din felurile preferate de mancare ale sotiei mele. 
Modul de preparare este destul de usor iar ca ingrediente tot ce aveti nevoie este o varza indesta cam de 1 kg, 250 gr de taiteii lati sau fluturasi, putin ulei, sare si piper. Varza se spala, se taie fidelute si se sareaza dupa care se pune la calit intr-o cratita. 
Cand varza este calita bine si s-a inmuiat, se condimenteaza si cu piper si se adauga taiteii, fierti in prealabil (daca nu aveti prealabil puteti sa ii fierbeti si intr-o oala), se amesteca bine si se servesc calzi.


Pofta buna!



Crap cu sos Mufalata




In curand

Pui cu Pasta Alfredo

Ingrediente
  • 4-6 pulpe de pui dezosate
  • unt cat o nuca
  • 50 ml ulei de masline
  • 2-3 catei de usturoi
  • 100 gr parmezan
  • 100 ml frisca nebatuta sau smantana proaspata
  • 50 ml Worcestershire sos  sau o anchoa maruntita bine, bine
  • 500 gr fettuccine
  • sare si piper dupa gust

Mod de preparare

Incepem prin a pune untul la topit intr-o tigaie, apoi  punem pulpele de pui condimentate  la prajit. 
In alta tigaie punem uleiul de masline si usturoiul maruntit sa se caleasca apoi adaugam smantana sau frisca, sosul sau anchoa si condimentam cu sare si piper  lasand sa fiarba la foc mic, in timp ce amestacam sa nu se arda. 


Dupa doua trei clocote adaugam parmezanul si omogenizam bine. Separat se fierb pastele "al dente" dupa instructiunile de pe ambalaj.
Pulpele se scot pe o farfurie, iar pastele scurse se pun in sosul Alfredo si apoi  se aseaza ca si garnitura alaturi de pui pe farfurie, ornandu-se cu patrunjel verde proaspat.

Se servesc calde cu paine prajita condimentata cu ulei de masline si usturoi.

Cotlet de Porc cu Legume