luni, 14 mai 2012

Eclere cu Ciocolata si Vanilie




Paine de Casa

        Paine de casa neframantata, si nu pentru ca "sa o poata face si barbatii" (caci majoritatea brutarilor sunt barbati) ci ca sa fie mai simplu. Si desi la origine reteta recomanda ore peste ore de dospire s-a dovedit prin incercari repetate, ca sunt destule si 2,5 ore inainte de "impaturare" si apoi cam 2 ore in cratita unsa si tapetata cu faina si nu unsa si tapetata cu faina si hartie pergament. 
        Deci una peste alta, daca incepeti la ora 9 la ora 3 veti avea pe masa painea din ultimele doua fotografii. Spor la treaba.















vineri, 11 mai 2012

Paprikas de pui cu galuste

Ingrediente


 Galuste
  • 50 gr faina           
  • unt cat o nuca
  • 4 ouă           
  • sare, piper dupa gust
Mod de preparare

        Faina se incorporeaza in cele 4 oua sparte in prealabil si batute intr-o farfurie adanca si se condimenteaza cu sare si piper, se adauga untul topit  si se amesteca bine incat compozitia se devina cremoasa si nu foarte groasa (se adauga putina apa daca trebuie).
         Se pune o cratita cu apa la fiert, cu putina sare si se pun galuste cu lingura in apa clocotita, ( se lucreaza cu doua linguri cu una se ia aluat iar cu cealalta se impinge de pe prima aluatul in apa), se ia numai o jumatate de lingurita caci cresc, se lasa apoi  sa fiarba la foc mic cam 15-20 de minute. Pe masura ce fierb se scot cu spumiera pe o farfurie si se pun deoparte, se continua pana la epuizarea compozitiei..

          Acum, paprikasul este o mancare mostenita de la unguri, mai precis de la unguroaiace si se prepara neaparat cu... ati ghicit, paprika sau boia de ardei dulce.

     
         Pentru paprikas aveti nevoie de patru-sase pulpe de pui dezosate, sau un pui transat, cum preferati, 2-3 ardei capia, o ceapa potrivita, o mana de patrunjel verde, sare si piper ca de obicei dupa gust, o lingura rasa de faina si nu uitati 1-2  lingurite de paprika de preferinta de Szeged.
         Ceapa se taie marunt  si impreuna cu ardeiul capia taiat la fel, se pun la calit in putin ulei intr-un ceaunas.Cand ceapa devine sticloasa se pun si bucatile de pui sa se caleasca putin pe ambele parti, se adauga si paprika iar dupa ce se leaga se adauga cam 100 ml de apa si se acopera cu capacul lasand la fiert la foc mic 30-40 min.. In acest timp faina se amesteca cu apa si cu cateva linguri din zeama de pe pui, apoi se toarna in ceaun si se amesteca pana la incorporare.


Patrunjelul se toaca marunt si se arunca in ceaun, se potriveste de sare si piper, se adauga galustele si se mai da un clocot doua, dupa care se serveste cu paine de casa si ardei piscatori.