Slanina Prajita, cu Branza de Burduf si Ceapa

Somon la Gratar cu Cus-Cus si Iarba de Mare

Ingrediente:

• un file de somon 
• sare, piper, busuioc dupa gust
• 50 gr otet balsamic 
• 100 gr cus-cus
• un ardei kapia
• o ceapa mijlocie
• 50 ml ulei de masline
• iarba de mare uscata si condimentata 6-8 bucati

Mod de preparare

Se incinge gratarul si se pune file-ul de somon, condimentat cu sare si piper, cu pielea pe gratar. Se unge cu ulei de masline si se lasa la foc mic. Pe masura ce se patrunde, se presara busuiocul sfaramat si se stropeste cu otet balsamic. Nu se intoarce de pe o parte pe alta!

Intre timp se caleste ceapa taita marunt in ulei de masline,  se adauga cus-cus care se rumeneste putin si apoi se adauga doua cani de apa sau supa de carne si se fierbe la foc mic pana se separa frumos. Condimentam dupa gust cu sare si piper, busuioc si la sfarsit adaugam ardeiul kapia taiat marunt.

Somonul se serveste desprinzandu-se de pe piele cu o paleta, alaturi de cus-cus si iarba de mare.

Reţeta de Mititei de la CARUL CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Scrisoare a bucatarului de la "Carul cu Bere" catre un pretin apropiat al sau

"Onorate Domnule Ofiţer!
Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.


Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.
Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor.
Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum
urmează:

• 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

• 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
• 4 grame de enibahar pisat mărunt
• 2 grame de coriandru pisat mărunt
• 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
• 1 gram de anis stelat pisat mărunt
• 8 grame de bicarbonat de sodiu
• 1 linguriţă de zeamă de lămâie
• 1 lingură de untdelemn
• 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

• 8 grame de sare

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.
Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. 
Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. 
Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.
Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini
Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate!
Dumnezeu să va ajute!
Cu plecaciune, 
Marian Ditu 
Maestru Gastronom"

Ciocnitul Oualor de Pasti

Ciocnitul ouălor 

vopsite (înroşite, încondeiate) e un simbol al jertfei Domnului Iisus. 

Permis numai după Noaptea de înviere şi până la înălţarea la Ceruri, sacrificiul se săvârşeşte solemn de doi creştini ortodocşi după reguli precise: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, loveşte violent „capul" oului ţinut în mână de partener în timp ce pronunţă formula cunoscută „Hristos a înviat!" la care i se răspunde „Adevărat a înviat!" 

Oul a cărui coajă a plesnit este primit în dar de cel care l-a spart sau este mâncat sacramental de persoanele care l-au sacrificat.

Local, în Transilvania, tatăl familiei jertfeşte singur un ou slujit în biserică în noaptea învierii, îl curăţă, îl împarte egal la membrii familiei pentru a fi mâncat sacramental.

Deşi regulile pot varia de la zonă la zonă, respectarea lor este obligatorie: cine are prima Ipvitură, ce părţi ale ouălor sa fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate", „pe schimbate", „pe văzute", „pe nevăzute" etc.

Cojile ouălor sunt aruncate pe Pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor sau în apele curgătoare pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Pastele. De asemenea, se pun în hrana animalelor şi păsărilor şi se pastreaza pentru vrăji şi descântece.

(după Ion Ghinoiu — „Obiceiuri populare de peste an")

Oul si Masa de Paste

oul de paşte

   Românii întrebuinţează de Paşti nu numai ouă roşii, ci şi de diferite alte culori. Prin urmare şi colorile în care se colorează ele sunt de mai multe feluri, şi anume: galbene, roşi, verzi, albastre şi negre. Iar terminii tehnici pentru fiecare din aceste cinci colori sau vopsele sunt:

Gălbineală, gălbănare, gâlbineaţă plural gâlbânâri, gălbinele si gălbineţe. Iar termenul cel mai uzitat e plural gâlbinele.

Roşală, şi roşaţă, plural roşele, rusele şi roşeţe. Iar termenul cel mai uzitat e plural roşele.

Albăstrealâ, plural albăstrele.

Verdeaţă, plural verdeţe şi verdele.

Negreală şi negreaţă, plural negrele şi negreţe sau negreţuri.

Toate colorile acestea se prepară, după cum vom vedea mai la vale, numai în vase nouă anume din cauză că ouăle, ce se colorează într-însele, să nu se păteze, ci să iasă cât se poate de curate. Dar nu numai atât, ci pentru fiecare coloare se cere un vas deosebit.

Sosind acasă, atât cei ce au fost la înviere cât şi ceilalţi, se pun cu toţii la masă şi, gustând mai întâi din pască, din ouă şi celelalte obiecte sfinţite împreună cu pasca, încep a mânca apoi şi din celelalte bucate până ce se satură,

După ce s-au săturat de mâncat, prind a ciocni cu ouă roşii, şi anume mai întâi soţii între olaltă, apoi copiii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri, amici şi cunoscuţi.

Făcând-o aceasta, cred că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume.

Mai departe se crede şi se zice că al cărui ou se ridică sau se sparge mai întâi, acela e mai slab, prin urmare are să şi moară mai degrabă sau i se iartă păcatele.

Părţile ouălor, cu care se ciocneşte, sunt capul şi dosul sau curul, numit acest din urmă şi huscă, şi anume partea cea ascuţită se numeşte cap, iară cea mai groasă dos. In ziua dintâi, adică în ziua de Paşti se ciocneşte numai cap cu cap. A doua zi, adică luni după Paşti, se poate ciocni şi cap cu dos, iară în cele următoare chiar şi dos cu dos sau huscă cu huscă şi coastă cu coastă.

Cel mai mic de ani ţine oul cu capul în sus, iar cel mai mare ciocneşte cu oul său, şi anume tot cu capul, zicând: „Hristos a înviat", iar cel mai mic răspunde: „Adevărat c-a înviat!''.

Unii, înainte de ciocnire, cearcă ouăle în dinţi şi în frunte, adică le ciocnesc puţin de dinţi sau de frunte, ca să vadă şi să aleagă care îs mai tari. Şi se zice că ouăle ce sună mai deschis sunt mai groase la găoace, prin urmare şi mai tari.

Timpul, până când se poate ciocni cu ouă roşi e, după unii, din ziua de Paşti şi până a treia zi, adică până marţi, după alţii până în ziua de Ispas şi iarăşi după alţii până la Duminica mare. De la Duminica mare însă şi până la Pastile viitoare nu e mai mult iertat a ciocni cu ouă roşii.

Fiecare ciocnitor, căruia i s-a spart oul, este obligat a-l da celui ce i l-a spart, celui cu oul mai tare, adică învingătorului.

Cel ce nu voieşte a da oul celui ce, ciocnindu-l, i l-a spart, acela se zice că-l va mânca pe cealaltă lume împuţit sau cu păcură.

De aicea vine apoi că cei ce au ouă mai tari câştigă de la ceilalţi o mulţime de ouă roşii.

Sunt însă o seamă şi de aceia care nu se mulţămesc numai cu ouă roşii de găină, ci întrebuinţează spre ciocnire şi alte ouă, precum pârăsituri de raţă, gâscă şi curcă. Ba unii, pe lângă acestea, întrebuinţează încă şi ouă de pichere sau chiar de lemn.

Despre aceşti oameni lacomi la câştig se zice nu numai că sunt nişte înşelători mârşavi, nu numai că umblă cu ouă de pichere, care sunt cu mult mai tari decât cele de găină, ca să înşele şi să câştige mai multe de cele de găină, care sunt mai slabe, ci se crede că respectivii au foarte mare păcat şi toate ouăle câştigate în acest chip te vor mânca în cealaltă lume împuţite şi cu viermi şi cu venin.

(S.Fl. Marian — „Sărbătorile la români")

Masa traditionala de Paste 

Oua, Drob, Ciorba de Miel cu Macris, Friptura de Miel 

Ciorba de Urzici

"CIORBĂ DE URZICI

Primăvara românească e semnalizată nu atât de ghiocei şi ploaie de aur, cât de ţigăncile care năpădesc pieţele cu ştevie, lobodă şi urzici (aduc ele şi untişor, şi podbal, şi măcriş, şi frunzuliţe de păpădie, dar lumea a cam uitat ce şi cum se mănâncă din pădure). Nu e casă românească — chiar şi din cele mai simandicoase — în care să nu fiarbă o verzitură din asta „vagaboandă" şi de neam prost, înălţată pentru o lună la rang de trufanda: are fier cât o mină de Dognecea.

•  0,5 kg urzici                             • 1 ceapă

•  l căpăţână mică usturoi          * 1 linguri orez

•  200 ml iaurt (fără, dacă e post!)          * 1 ou (tot fără, dacă etc.!)

•  11 borş                                     • 1 linguriţă de hrean ras

•  leuştean, piper, sare

•  Se spală bine urzicile, se îndepărtează tulpinele mai groase, se opăresc, se toacă

• Se taie ceapa .mărunt

•  Se pune totul la fiert în 2 1 apă clocotită

•  Se toacă usturoiul

•  După 30 minute se adaugă orezul

* Se bate iaurtul cu ou, zeama din ciorbă şi usturoi pisat

• După ce orezul a fiert un sfert de oră, se pune borşul cu hrean

•  Se toacă leuşteanul

•  Dacă a fiert şi borşul 5 minute, se drege ciorba cu iaurtul bătut, câteva clocote, se ia de pe foc

•  Se presară leuştean

Intremătoare în fier şi vitamine după iarna carnivoră şi murăturivoră, sărăcimea vegetală a lui martie a fost în multe rânduri, până dincolo de Arminden, salvatoare de neam, în reţete, vai, mult mai simple şi mai puţin gustoase decât capriciul chiaburesc de mai sus."

R.A.R.

Urzica

Primăvara, când încep urzicile a creşte, fiecare român, cu deosebire însă sărăcimea, căreia i s-au sfârşit mai toate bucatele de sec, şi nu ştie ce să mai înceapă şi să facă ca să poată ieşi teafără din Postul mare, care e cel mai lung şi mai greu post, se simte foarte fericită când află şi poate mânca urzici.

 „Urzica se dă în gura foamei", zice un proverb poporal, adică sărăcimea îşi stampară cu ea foamea, duşmanul ei cel mai mare, mai cumplit şi mai neîmpăcat.

Din Joia Mare însă începând înainte biata sărăcime nici de această plantă nu mai are parte, căci în această zi e nunta sau măritarea urzicelor, adică din această zi urzicile încep a înflori şi a nu fi apoi mai mult bune de mâncat, în Muntenia, urzica, care este foarte căutată de săteni, căci, ca plantă tânără şi în câtva gustoasă, în timpul rigoarei Postului mare, fiind un adevărat deliciu, se mănâncă ca ciorbă cu câteva fire de orez şi ca urzici sleite cu hrean ras pe râzătoare.

(S.Fl. Marian — „Sărbătorile la români"}

Pilaf de Urzici

De Primavara

Ingrediente:

500 g urzici, 1 ceapă, 2 linguri ulei, 1 ceaşcă orez, sare, o lingura de pasta de rosii

Mod de preparare:

         Nu sunt bune decât urzicile foarte tinere, ieşite la începutul primăverii. Se aleg frunzele, se spală în mai multe ape. Nu se scurge apa din vasul în care se spală, ci se scot urzicile  în alt vas cu apă, astfel încât tot nisipul şi pământul de pe ele să rămână în fundul vasului. Se pun apoi la fiert. 
         Se prăjeşte ceapa tăiată mărunt cu ulei. Se adaugă orezul şi se prăjeşte uşor. Se scurg urzicile, se toacă, dar nu prea mărunt, se aşază în cratiţă cu orezul, se toarnă două ceşti de apă în care au fiert urzicile, se adauga si pasta de rosii apoi se potriveşte de sare si  se dă la cuptor 20 — 30 de minute. 
Orezul este fiert când luat între degete se sfărâmă uşor. Boabele de orez trebuie să rămână pe cat posibil întregi. 

Se serveşte rece

Rasol de Vitel cu Ciuperci

Nu cred ca este bucatica de vitel mai buna decat pulpa inferioara. Are tot ce iti poti dori de la o bucatica de carne, putin os pentru dulceata, cateva vinisoare de grasime si doar pentru cunoscatori -  maduva.



 Ingrediente

• patru felii de pulpa inferioara de vitel
• o mana de ciuperci 
• sare, piper, boia dulce si  coriandru
• frunze de patrunjel verde proaspete  
• o ceapa mijlocie
• doua linguri cu rosii uscate, in ulei de masline
• o lingura de faina

Mod de preparare

Vitelul se spala si se condimenteaza apoi se pune in ceaun la calit in putin ulei, intorcandu-se pe ambele parti sa prinda o crusta aurie.

Separat calim ceapa in ulei si cand este gata adaugam boia, rosiile uscate, mai invartim de doua trei ori si punem peste carne in ceaun. Adaugam  apa cat sa acopere, aruncam si ciupercile in ceaun si lasam la fiert la foc mic. 

Mai spre sfarsit, potrivim de condimente iar apoi cand carnea este patrunsa bine si se desprinde de pe os, pregatim faina amestecand-o bine, bine cu zeama din ceaun si apoi o turnam peste tocanita. Mai lasam 2-3 min la fiert presaram si o mana de patrunjel verde.

Se serveste fierbinte cu garnitura de cartofi piure

Ciorba de Potroace

Vineee!

Pulpa de Miel la Ceaun, cu Cartofi noi

Ingrediente:

• o pulpa frumoasa de miel
• 1 kg de cartofi noi
• sare, piper, boia, rozmarin dupa gust
• o felie de slaninuta si 2-3 catei de usturoi pentru impanat
• ulei 50-100ml
• un pahar de vin

Mod de preparare

         Pulpa spalata se aseaza pe un fund de lemn si se condimenteaza. Felia de slaninuta se taie in fasii potrivite iar cateii de usturoi curatati se taie in lung. Cu un cutit subtire se fac apoi gauri in pulpa si se impaneaza alternativ cu slaninuta si usturoi. Se unge apoi cu ulei si se pune in ceaun.

         In jurul pulpei asezam apoi cartofii curatati si taiati cubulete potrivite, condimentam cu putina sare, punem si restul de ulei si un pahar cu apa bagam ceaunul la cuptor, acoperit cu capacul.

Dupa aproximativ o ora verificam carnea cu furculita, daca patrunde usor inseamna ca pulpa este gata, daca nu o mai lasam, dar scoatem cartofii separat intr-o caserola sa nu se prea fiarba.

         Cand si carnea este patrunsa bine se adauga vinul si se mai lasa 15-20 min fara capac, sa se rumeneasca frumos.

Se felioreaza si se serveste fierbinte alaturi de garnitura de cartofi, peste care se presara putin rozmarin maruntit si sos din ceaun.

Papanasi

"PAPANAŞI

Fierţi (aşa-zis munteneşti):

•   2 ouă             • 3 linguri gris           • 1 linguriţă făină

•   2 linguri unt              • pesmet destul                                                                                  

• sare

•   300 g brânză de vaci (scursă bine de zer)

•   Se pune apă sărată la fiert

•   Se amestecă bine brânza de vaci, făina, ouăle, grisul şi sarea

•   Se fac găluşte turtite, se găuresc cu degetul, se pun în apa clocotind uşor

•   Se prăjeşte pesmetul

•   Când papanaşii se ridică la suprafaţă se mai lasă să fiarbă molcom (altfel se sfărâmă) încă 1 sfert de oră

•   Se pune untul la cald

• Se scurg, se ung cu unt, se tăvălesc în pesmet, se oferă cu zahăr şi smântână

Prăjiţi 

(aşa-zis moldoveneşti):

•  2 linguri gris      • 2 linguri făină                

• 2 ouă

•  sare                   • untură pentru prăjit

•  400 g brânză de vaci (scursă bine de zer)

•  Se separă gălbenuşurile de albuşuri

•  Se bat albuşurile spumă

•  Se freacă bine brânza cu gălbenuşurile, făină, gris, sare

•  La sfârşit se adaugă albuşurile

•  Se încinge untura

•  Se fac găluştişoare turtite de papanaşi, se găuresc cu degetul, se pun la prăjit, pe ambele părţi, până se rumenesc

•  Se oferă cu zahăr şi smântână

Numai diminutive în bucătărioara românaşilor (dar şi în invocaţiile religioase, că numai prin alint şi grai dulce se-nduplecau marile puteri): tocăniţă, furculiţă, turtite, papanaşi, săratele, sărmăluţe, slăninuţă, untişor, chifteluţe, plăcintele, mititei, cârnăciori, frigănele, castraveciori etc.

Ai zice că sunt duioşi carpatinuţii, că-şi alintă bucăţicile, că la miază-nopticică de Dunărica legendară mâncărica e dezmierdată ca un copilaş foarte drăguţel! Ori poate, freudişorel, românuleţii vor să ascundă sub drăgălăşenii diminutivale cât mănâncă de fapt, adică ca Haplea şi ca lupii?! Că în România am auzit, mai ales, ca o obsesie, reţeta unică a sensului vieţii: „Bă, cu asta rămâi, cu ce bagi în gură şi ce tragi pe ...""

R.A.R.

Ceva bun

Baigli cu Mac si Nuca

Limba cu Ciuperci

Vine baiatuuuu!

Ciorba de Perisoare

Ingrediente ciorba:

3 morcovi;

2 patrunjei;

1 pastarnac;

100 gr radacina telina;

1 capa mica;

1 lingura de leustean

2 galbenusuri de ou;

50 ml de ulei;

200 grame de smantana

bors/zeama de varza  sau otet dupa gust

sare (eventual vegeta) si piper dupa gust

Ingrediente perisoare:

500 gr carne de porc tocata;

100 gr paine alba fara coaja;

2 albusuri  de ou:

1 ceapa mica razuita;

1 lingura patrunjel verde proaspat;

sare si piper dupa gust

Mod  de preparare:

Se curata legumele si ceapa si se taie cubulete. Intr-o oala medie se pune uleiul si se adauga legumele taiate si se calesc la foc molcom pana devine ceapa sticloasa, apoi se stinge cu apa aprox 1,5 litri si se lasa la fiert la foc mic.

Intre timp pregatim perisoarele in felul urmator: 

painea se pune la inmuiat in apa si se stoarce bine, se amesteca cu carnea si albusurile  de ou pana se omogenizeaza toata compozitia si se adauga sare, piper  dupa gust si patrunjelul verde tocat marunt.

Din aceasta compozitie  se formeaza perisoarele de marimea unei nuci si se aseaza toate pe o farfurie intinsa care se lasa la rece. 

Cand  legumele incep sa fiarba potrivim focul mediu si incepem sa adaugam perisoarele una cate una in oala cu grija sa nu se sfarame urmand ca apoi sa adaugam leusteanul tocat marunt.

Se mai lasa la fiert aproximativ 30 minute la foc mic din momentul in care ciorba incepe sa fiarba din nou. 

Dupa 30 de min se opreste focul si se lasa ciorba sa se odihneasca cam 30 min si apoi adaugam galbenusurile de ou frecate bine cu smantana si subtiate cu zeama din ciorba. Adaugam borsul/zeama de varza/otet dupa gust .

Se serveste calda cu smantana paine proaspata si ardei piscator.

La Multi Ani !

Placinta cu Branza

Salata de Icre de Crap

Cornulete cu Magiun

Mancarea Romanului

Slaninuta, Carnati afumati mai mult sau mai putin uscati, Cascaval afumat, pita, ceapa si cutzat.